company logo

Prima pagină LTAV Şendriceni LICEUL TEHNOLOGIC "AL. VLAHUŢĂ" ŞENDRICENI
LICEUL TEHNOLOGIC "AL. VLAHUŢĂ" ŞENDRICENI PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Vineri, 02 Aprilie 2010 21:55

LICEUL TEHNOLOGIC "AL. VLAHUŢĂ" ŞENDRICENI

Adresa/Date de contact: Şendriceni, comuna Şendriceni, 717380, jud. Botoșani,

telefon: +40 23 161.01.24 • fax: +40 23 161.01.24,

web: http://www.gsvlahuta.ro ;

e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Grupul Şcolar “Al. Vlahuţă” s-a înfiinţat în anul 1919 pe amplasamentul din comuna Şendriceni cumpărat de Ministerul Instrucţiunii Publice. În prezent şcoala are sediul în localitatea Dorohoi pe B-dul Victoriei 119, desfăşurându-şi activitatea atât în spaţiile din Dorohoi cât şi în cele de la Şendriceni. De la înfiinţare până în prezent şcoala a trecut prin următoarele transformări :

· 1919 – 1948 : Şcoala Normală “Alexandru Vlahuţă” din Şendriceni

· 1948 – 1954 : Şcoala Pedagogică “Alexandru Vlahuţă” Şendriceni

· 1954 – 1955 : Şcoala Medie Tehnică Zootehnică Şendriceni

· 1955 – 1964 : Centrul Şcolar Agricol Şendriceni

· 1964 – 1968 : Şcoala Tehnică Şendriceni

· 1968 – 1974 : Liceul Agricol Şendriceni

· 1974 – 1990 : Liceul Agroindustrial Şendriceni

· 1990 – 1995 : Grup Şcolar Agricol Şendriceni

· 1995 –2000 : Grupul Şcolar Agricol Dorohoi s-a unit cu Grupul Şcolar Agricol Şendriceni sub denumirea de Grup Şcolar Agricol Şendriceni. Grupul Şcolar Agricol Dorohoi a fost înfiinţat în anul 1957 sub denumirea de Şcoala Profesională de mecanici agricoli Dorohoi. În anul 1962 în baza Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.428/1962, privind dezvoltarea şi îmbunătăţirea învăţământului agricol, Şcoala Profesională de mecanici agricoli Dorohoi a fuzionat cu şcolilor profesionale de mecanici agricoli de la Albeşti, Darabani şi Truşeşti prin transferul acestora la Dorohoi.

· 2000 – 2012 : În urma demersurilor făcute de actuala conducere a şcolii privind revenirea unităţii de învăţământ la vechea denumire, în baza Ordinului MEN nr.3587 din 11.04.2000 începând cu anul şcolar 2000 – 2001 şcoala şi-a schimbat denumirea în Grup Şcolar “Alexandru Vlahuţă” Şendriceni.

· Din septembrie 2009 la grupul școlar au fost arondate ca structuri, școlile primare, gimnaziale și grădinițele din Comuna Șendriceni.

01.09.2012- până în prezent : începând cu anul şcolar 2012-2013 şcoala şi-a schimbat denumirea în Liceul Tehnologic "Al. Vlahuţă" Şendriceni

În prezent Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni deserveşte populaţia şcolară din zona ocupaţională numărul 11 (comunele Şendriceni, Hilişeu Horia, Lozna, Dersca, Pomârla, Suharău, Smârdan, Cristineşti) dar şi din zona ocupaţională 2 ( municipiul Dorohoi şi zonele învecinate), zonă din care şcoala recrutează aproximativ 60% dintre elevi.

Unitatea deţine spaţii de instruire teoretică şi practică la Dorohoi şi Şendriceni acolo unde se găsesc şi terenurile fermei didactice necesare instruirii practice specifice agriculturii.

În anul 1995 la Şendriceni a început un amplu proces extindere şi consolidare. S-au finalizat şcoala, corpul de ateliere, cantina, remizele auto, ferma didactică.

Prin derularea proiectului PHARE RO 010801 s-au reabilitat spaţiile de învăţământ din Dorohoi, s-au reabilitat atelierele pentru agroturism şi s-au realizat dotări cu echipamente moderne pentru domeniile agricol, industrie alimentară , turism, mecanică şi activităţi conexe.

După 1990 şcoala a reintrat în posesia a 56 hectare de teren şi a dezvoltat activităţi de exploatare a acestuia, organizând ferme de producţie asociate actului didactic.

După 2000 s-au înfiinţat 2 hectare de livadă, 1 hectar viţă de vie nobilă, 1,14 hectare luciu apă populat cu peşte, s-a extins sectorul apicol.

Există preocupări permanente pentru dezvoltarea bazei didactice.

Şcoala participă la definirea noilor trasee de profesionalizare TVET în concordanţă cu direcţiile de dezvoltare şi reformă a învăţământului profesional şi tehnic.

Şcoala este implicată în derularea unor proiecte cu cofinanţare comunitară. Începând cu anul 1990, elevii şi cadrele didactice ale şcolii au participat la proiecte de plasament constând în stagii de pregătire profesională desfăşurate în unităţi ale unor parteneri din Uniunea Europeană, proiecte pentru dezvoltare curriculară, pentru dotare cu echipamente, materiale şi resurse didactice.

Şcoala a urmărit dezvoltarea spiritului artistic şi cultural al elevilor prin organizarea cu participarea corului, a formaţiei folk şi a trupei de teatru a diferitelor manifestări şi spectacole.

Unitatea oferă instruire prin liceu tehnologic, şcoală de arte şi meserii , an de completare la aproximativ 1000 de elevi. Unitatea organizează cursuri cu frecvenţă redusă și seral cu peste 100 elevi. În structurile arondate își desfășoară activitatea aproximativ 350 de elevi din ciclul primar şi gimnazial şi 100 de elevi în grădinițe.

Unitatea dispune de cabinete de specialitate (Psihologie, Legislaţie rutieră, Documentaţie tehnică, Tehnologie generală mecanică, Construcţii instalaţii şi lucrări publice, Turism şi alimentaţie, Istorie, Matematică), laboratoare de specialitate (Fizică/ Chimie, Biologie /Agricultură, Industrie alimentară, Veterinar, Informatică (3 laboratoare cu câte 25 calculatoare în reţea conectate la INTERNET)), ateliere școlare (Mecanic auto, Mecanic agricol, Lăcătuşărie, Construcţii instalaţii şi lucrări publice, Industrie alimentară, Turism şi alimentaţie, Tâmplărie).

Domeniile definite ca priorităţi de dezvoltare, în care şcoala poate da expertiză pentru liceul tehnologic sunt: agricultura, mecanica, industria alimentară, alimentaţie publică, turism activităţi conexe, construcţii şi lucrări publice, prelucrarea lemnului. La liceul tehnologic se regăsesc toate cele 3 profiluri : tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului, servicii. Şcoala asigură elevilor şi persoanelor din zonă posibilitatea şcolarizării în vederea obţinerii permisului de conducere fiind autorizată în acest sens.

gsavs_dorohoi
gsavs_sendriceni
gsavs_dorohoi
gsavs_sendriceni
1/2 
start stop bwd fwd

 

Ultima actualizare în Joi, 20 Noiembrie 2014 08:41 Vizualizat de : 6540 ori
 


Motorizat de Joomla!. Valid XHTML and CSS.