Zilele Culturii Polone: Manifestări desfăşurate sub deviza „Mai aproape unii de alţii” |
Scris de Marius NISTOR | |||
Vineri, 14 Septembrie 2012 09:18 | |||
Săptămâna trecută, la Suceava, au avut loc manifestările dedicate Zilelor Culturii Polone care au ajuns la a XIV-a ediţie. Organizate de Uniunea Polonezilor din România cu sediul la Suceava, manifestările din cadrul Zilelor Culturii Polone s-au desfăşurat sub deviza „Mai aproape unii de alţii”.
Din partea Casei Municipale de Cultură Dorohoi a participat preşedintele Cercului de la Dorohoi, filială a Asociaţiei ASTRA Iaşi, prof. Titus Tomiuc, care a fost impresionat de sesiunile de comunicări ştiinţifice şi de spectacolul prezentat de ansamblurile de cântece şi dansuri munteneşti „Mała Pojana” din Poiana Micului şi „Sołonczanka” din Soloneţu Nou. Din Polonia, a fost invitată şi formaţia „Pieczarki” care în trecut, a susţinut spectacole cu grupul BONEY M. La simpozionul ştiin?ific internaţional „Legături istorice şi culturale polono-române” au participat peste 40 de referenţi din Polonia, Moldova, Ucraina şi România. Manifestările au inclus şi tradiţionala Sărbătoare a Roadelor la care invitaţii au avut ocazia să cunoască comunitatea poloneză din Soloneţu Nou. Participanţii au apreciat prezentarea roadelor şi a produselor specifice următoarelor comunităţi: Soloneţu Nou, Poiana Micului, Pleşa, Păltinoasa, Cacica, Moara, Vicşani, Siret, Gura Humorului, Iaşi, Bucureşti şi Constanţa. Printre expozanţi cu standuri cu produse tradiţionale poloneze s-au numărat şi cei din voievodatele Podkarpacie, Małopolska şi localitatea Zakopane. In urma discuţiilor avute de reprezentantul Casei Municipale de Cultură Dorohoi cu vicepreşedinta Uniunii Polonezilor din România - dna. Stanislawa Iakimowici -,ansamblul de cântece şi dansuri munteneşti „Sołonczanka” a fost invitat să participe la Zilele Municipiului Dorohoi care vor avea loc la începutul lunii octombrie. prof. Titus Tomiuc
|
|||
Ultima actualizare în Vineri, 14 Septembrie 2012 09:54 Vizualizat de : 3785 ori |